Medicul Alina Lupu, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că actorul Mircea Albulescu se află în continuare internat în acest spital, fiind supus unor investigaţii amănunţite.
"Maestrul Mircea Albulescu este în continuare internat în spital, îl tratăm ca pe orice pacient care a venit de urgenţă la noi. Acest lucru înseamnă că este în continuare supus unor analize amănunţite şi va mai rămâne internat o perioadă", a declarat Alina Lupu.
Sursa citată a mai spus că pacientul este stabil, conştient şi cooperant.
Potrivit medicilor de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, actorul Mircea Albulescu a fost deja supus unei coronarografii, în cursul zilei de marţi, procedură de diagnostic care permite verificarea condiţiei arterelor coronare. De asemenea, potrivit medicilor, i se fac şi alte investigaţii medicale.
În noaptea de luni spre marţi, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.
Mircea Albulescu se afla la Timişoara deoarece luni seară a avut loc în acest oraş spectacolul "Bădăranii", în care actorul joacă.
Mircea Albulescu a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.
Maestru al scenei şi al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani şi joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.