"Principala noastră preocupare - scăderea încrederii consumatorilor - a fost mult mai bună în iulie. Cu Parlamentul în vacanţă, o lună sau două de linişte politică ar putea contribui la atenuarea sentimentului de deprimare al consumatorilor", se arată într-un studiu al economiștilor de la ING.
Vacanța parlamentară ne arată cum ar "decola" economia României dacă politicienii ar sta mereu în banca lor și nu s-ar lansa continuu în scandaluri și dezbateri sterile, cu efect negativ asupra populației.
După ce a scăzut în cinci din cele şase luni ale primei jumătăţi a acestui an, trăgând un semnal de alarmă cu privire la creşterea economică bazată pe consum a României, încrederea consumatorilor a avut o creştere abruptă în luna iulie, fiind cea mai mare din acest an.
Aşteptările consumatorilor cu privire la situaţia economică viitoare, precum şi cu privire la perspectivele mai bune de economisire au fost cu atât mai încurajatoare, scrie ZF. Planurile de a cumpăra bunuri cu valoare mare, precum o maşină, sau de a aduce îmbunătăţiri locuinţelor au înregistrat, de asemenea, o creştere, deşi planurile cu privire la achiziţionarea de locuinţe a rămas plafonată pentru al treilea trimestru, lucru ce sugerează că decelerarea economică s-a oprit.