În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat 0,10 m1/l alcool în aerul expirat, preotul fiind astfel suspect de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a menționat că se deplasa într-o localitate, la o procesiune religioasă privată, iar după terminarea slujbei pe care a ținut-o la biserica din parohia unde slujește, a consumat vin de împărtășanie în cantitate mică și în drum spre locație a fost oprit de organul de poliție.
Preotul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.305 lei, polițiștii i-au luat 9 puncte și permisul i-a fost suspendat pe o perioadă limitată.
Bărbatul spune nu a avut intenția să conducă beat și că alcoolul ingerat, fiind în cantitate mică, nu poate influența deprinderile de a conduce pe drumurile publice.
Acesta s-a simțit neîndreptățit, așa că a contestat procesul verbal de amendă și le-a explicat magistraților din Medgidia că vinul pe care îl consumase era de împărtășanie.
Cererea sa a fost însă respinsă de instanță, rămânând cu amenda și cu permisul suspendat.