La 20 decembrie 2013, femeia retrăsese suma respectivă de la ghişeul unei bănci, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, scrie Agerpres.
Reperată de doi hoţi, septuagenara a fost prădată câteva minute mai târziu. Incidentul a lasat-o traumatizată.
În luna martie, revenind acasă, femeia a fost surprinsă să descopere în faţa uşii un buchet imens de flori, fără nici un mesaj explicativ.
Câteva zile mai târziu, un bărbat a bătut la uşă, cu un alt buchet. El i-a oferit buchetul bătrânei şi fiicei acesteia, însoţit de ... un plic cu 20.000 de euro!
După câteva săptămâni, poliţia l-a descoperit pe tânărul de 27 de ani. Arestat la 22 mai, acesta a admis că este autorul furtului din 2013, însă a invocat ca motiv "o eroare a tinereţii", fără a da şi numele complicelui său.
Lăsat în libertate sub control judiciar, bărbatul urmează să apară în curând în faţa instanţei de judecată.