Domnul Mihai din comuna Luizi Călugăra a fost uimit de efectul benefic asupra sănătăţii pe care îl au fructele de goji. Şi, văzând că se şi vând la un preţ destul de ridicat, între 80 şi 100 de lei kilogramul, s-a gândit să pună bazele unei afaceri.
"Prima data am consumat din farmacie si tot consumand am vazut ca-mi face bine si m-am gandit sa-mi produc eu singur". Am plantat 150 de copacei, restul am mai dat ca am avut 170 şi cand sperati sa obtineti primele fructe? La vara sau la toamna, acuma prin iunie sper sa infloreasca".
Şi pentru ca producţia să nu întârzie, domnul Mihai creşte plantele în sera până ajung copacei care pot fi plantaţi.
"Am semanat acum în ianuarie să-mi crească repede cum am făcut şi anul trecut, că altfel trebuie să aştept acasa 2 ani dupa aia sa le bagi in camp".
Fructele Goji conţin aminoacizi, minerale, vitamine, uleiuri esenţiale şi alte elemente importante pentru organism. Combat creşterea în greutate şi reduc nivelul glicemiei şi al colesterolului.
"Se poate consuma aşa sau se poate scoate sub formă de sirop, dulceţuri, se poate folosi şi la cozonac şi la plăcinte, îi antioxidant".
După prima recoltă, băcăuanul se va orienta să vândă fructele în străinatate. Chiar dacă preţul final ajunge la 100 de lei kilogramul, el este dispus să vânda en-gross şi cu 50 de lei.
"Foarte cautate , feciorul meu mi-a spus ca a fost in America şi în toata Europa. Merita si la 50 de lei daca dau la angro. Tot va scoateti cheltuiala? Pai pana acum cheltuit o groaza. Cam cat ati investit in toata afacerea? Pana acum 5000 de euro", spune Mihai Ghenţa.
La anul, domnul Mihai plănuieşte să-şi extindă plantaţia şi să obţină certificare bio pentru fructele produse.