Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere Constanța, autoturismul în care se aflau cetăţeanul coreean decedat, în vârstă de 53 de ani, şi copilul rănit, de şapte ani, era condus de o tânără de 24 de ani, prietena bărbatului, care nu avea permis auto.
Maşina se deplasa către Mangalia, pe prima bandă de mers, iar la ieșirea din comuna Tuzla, din cauza lipsei de experienţă în conducere, șoferița a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat într-un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, şoferiţa a fost, de asemenea, rănită uşor.