După ce au studiat îndelung tumorile, oamenii de ştiinţă au descoperit că ele se "hrănesc" cu lipide, în afară de zahăr. Rolul lipidelor este esenţial, acestea participând la structura şi la funcţia membranelor celulare, intervenind în numeroase funcţii biologice (transmiterea mesajelor hormonale, producerea de energie etc.).
Celulele canceroase îşi pot modula sursă de nutrienţi în funcţie de mediu - este o altă concluzie a cercetătorilor. Această descoperire, publicată în revista Cell Metabolism, sugerează faptul că, în cazul în care celulele sunt împiedicate să se alimenteze, dezvoltarea lor este stopată. Oamenii de ştiinţă au început deja să lucreze la piste terapeutice.
Cercetătorii oncologi de la Universitatea catolică din Louvain (Belgia) au analizat celule canceroase timp de patru ani, reuşind să reproducă în laborator aciditatea ambianţa a tumorilor (acidoză) şi observându-le metabolismul (reacţiile chimice care se produc în interiorul fiecăreia).
Oamenii de ştiinţă belgieni au descoperit şi că lipidele pot fi produse chiar şi de celulele canceroase. "Glutamină (aminoacid sintetizat de organism) este folosită pentru producerea - în interiorul celulei - a lipidelor necesare constituirii membranelor", arată cercetătorii într-un comunicat.
"Lipidele prelevate din exteriorul celulei sub formă de acid gras furnizează energia necesară creşterii celulare", se mai spune în comunicat. Astfel, cu cât creşte mai mult o tumoare, cu atât mai mult se acidifică şi devine mai dependenţă de lipide că sursă energetică.
După ce au făcut aceste observaţii, cercetătorii sugerează că ar trebui blocată utilizarea lipidelor de către celulele canceroase pentru a le încetini şi chiar stopa evoluţia. Ei au elaborat deja astfel de compuşi, "care pot interfera cu captarea şi sinteză lipidelor" la şoareci. Rezultatele promiţătoare deschid calea realizării unor medicamente anticanceroase de un tip nou.
Sursa: bzi.ro