Un copil de 13 ani s-a înecat în râul Buzău
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, apelul de urgență a fost făcut în jurul orei 20:00. Echipele de intervenție au inclus 12 subofițeri și un ofițer, care au fost mobilizați cu două autospeciale de primă intervenție și comandă, două ambarcațiuni, o autospecială de stingere echipată cu diverse accesorii și ambulanța SMURD.
După ore întregi de căutări intense, copilul a fost găsit inconștient în apă. În ciuda eforturilor de resuscitare, echipele de salvare nu au reușit să-l readucă la viață, iar decesul a fost confirmat.