Florile din al doilea fân (otava) erau folosite contra răcelii, a bolilor de piept şi gât, pentru tratarea infecţiilor, a reumatismului şi a bolilor de rinichi. Fânul de pe coastele mai umbrite şi mai umede era folosit pentru tratarea bolilor cauzate de frig şi umezeală, în timp ce cel de pe coastele însorite şi uscate, mai aromat, era folosit pentru înviorare, revigorare, mărirea rezistenţei la boli. În lumina datelor ştiinţifice de astăzi, multe dintre aceste tradiţii îşi găsesc justificarea.
Florile de fân au fost una dintre principalele "arme" terapeutice ale celebrului terapeut naturist şi preot Sebastian Kneipp - părintele medicinii naturale - care spunea: "Florile de fân nu mi-au înşelat niciodată încrederea, începând cu tratarea intoxicaţiei sângelui, a membrelor degerate, şi terminând cu tratamentul reumatismului, al diatezei scrofuloase sau al afecţiunilor spastice ale abdomenului inferior".
Mulţi alţi terapeuţi naturişti - cum ar fi Kuhn, Suvorin, Maria Treben ş.a. - au folosit miraculoasele flori de fân pentru tratarea celor mai diverse afecţiuni. Cu toate acestea, nu trebuie să credem că ele reprezintă un panaceu universal, în privinţa aceasta fiind foarte oportună reproducerea unei afirmaţii aparţinând aceluiaşi Sebastian Kneipp: "Să nu vă închipuiţi că, în toate afecţiunile citate, florile de fân singure sunt de ajuns; fiecare boală şi fiecare pacient în parte necesită un tratament diferenţiat, care să aibă în vedere şi alţi factori terapeutici".
Potrivit Formula AS, terapia cu flori de fân cere în paralel o alimentaţie judicioasă, precum şi efectuarea altor tratamente specifice.
