Potrivit site-ului, care-i citează pe genevezii care l-au interogat, acest bărbat, care are o familie ce trăieşte în condiţii mizerabile, este al cincilea suspect într-un caz în care au fost inculpaţi deja patru cerşetori romi.
Într-o vizită în România, la sfârşitul lui noiembrie, poliţia şi justiţia cantonală l-au interogat pe acest bărbat, pe care-l suspectează că "şi-a vândut cu doar câteva sute de euro fiul minor şi cu handicap mental" cu scopul de a fi pus să cerşească pe străzi în Geneva, scrie Mediafax.
Tatăl şi-a mărturisit fapta, potrivit ziarului La Tribune de Genève.
Fiul său ar fi fost obligat să cerşească de către cele patru persoane, inculpate pentru trafic de persoane la Geneva.