Stephen (46 de ani) are o poveste neobişnuită. În Canada, bărbatul cu strămoşi indieni Mohawk era considerat un "vindecător" şi povesteşte că mii de oameni au venit la el pentru a fi ajutaţi.
Pasionat de spiritualitatea civilizaţiilor străvechi, de medicină şi remedii naturiste, canadianul a călătorit în numeroase locuri sacre din lume, dar a ales în cele din urmă să rămână lângă Sarmizegetusa Regia, fascinat de cetăţile dacice.
Una dintre călătoriile din trecutul său i-a adus o experienţă cutremurătoare. În primăvara anului 2012, Stephen şi prietena sa Laura au călătorit în Ecuador, iar unul dintre locurile vizitate a fost oraşul Vilcabamba, vestit pentru longevitatea locuitorilor lui.
Aşezarea se află la poalele muntelui Mandango, despre care legendele vechilor incaşi spun că proteja aşezarea de calamităţi.
Cei doi au urcat pe muntele considerat sacru de localnici, iar la capătul unei expediţii de aproape trei ore au fost atacaţi de bandiţi.
Vezi mai multe pe zhd.ro.