Ortodoxe
Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandrei; Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul
Greco-catolice
Sf. aep. Ioan Milostivul; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat, OSBM.
Romano-catolice
Ss. Iosafat, ep. m.; Cristian, m.
Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 noiembrie.
A trăit în timpul împăratului bizantin Eraclie (610-641), fiind originar din cetatea Amatunda din Cipru. A fost căsătorit şi a avut doi copii. După moartea copiilor şi a soţiei sale, având o avere considerabilă, s-a dedicat acţiunilor caritabile, devenind purtător de grijă al celor nevoiaşi de unde şi numele pe care i l-a dat poporul "Milostivul".
Când scaunul patriarhiei Alexandriei a devenit vacant, la cererea poporului, împăratul Eraclie l-a numit în această înaltă demnitate bisericească pe Sfântul Ioan. În această slujbă, şi-a continuat cu sârguinţă eforturile de ajutorare a săracilor. A înfiinţat numeroase azile, cămine pentru găzduirea străinilor şi spitale.
La începutul păstoriei sale a chemat pe iconomii bisericii şi le-a spus să umble prin toată cetatea şi să-i identifice pe domnii lui. La întrebarea iconomilor cine sunt aceşti domni, patriarhul a răspuns că ei sunt cei pe care lumea îi numeşte săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii lui; pentru că ei pot să îl ducă la locaşurile cele veşnice şi să îi dea tot felul de ajutor spre mântuire.
Deci au mers iconomii şi au scris pe toţi săracii pe care i-au aflat prin uliţe şi prin bolniţe în număr de şapte mii şi cinci sute. Tuturor acestora, Sfântul Ioan le-a rânduit ca să li se dea din averea bisericilor câte un mertic în fiecare zi, pentru hrană.
Când perşi au cucerit Ierusalimul, luând cu ei, odată cu lemnul crucii lui Hristos (descoperit cu secole în urmă prin efortul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena) şi mulţime de prizonieri, Sfântul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu şi aur pentru răscumpărarea celor duşi în captivitate. A murit în cetatea natală Amatunda.
Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 12 noiembrie
Sfinţii năsăudeni au fost apărători ai dreptei credinţe şi ai neamului românesc, fiind canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe în 2007.
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică şi era foarte înaintat în vârstă atunci când a declanşat revolta din 10 mai 1763.
Tulburările au fost provocate de înfiinţarea a două regimente de graniţă la Orlat (judeţul Sibiu) şi Năsăud (judeţul Bistriţa), care ar fi trebuit să fie compuse numai din credincioşi uniţi, care puteau să beneficieze de scutirea de impozite şi să primească o anumită diurnă.
La data amintită, în comuna Salva, grănicerii din părţile Năsăudului care urmau să depună jurământul în faţa episcopului unit Petru Pavel Aron (1754-1764) s-au răzvrătit, la îndemnul bătrânului Atanasie Todoran.
Represaliile au fost crunte pentru cei care au cerut respectarea credinţei neştirbită şi a drepturilor pe care ar fi trebuit să le aibă în calitate de slujitori în armata imperială.
Atanasie Todoran a fost condamnat să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Ceilalţi trei sfinţi martiri au fost spânzuraţi şi trupurile neînmormântate. Încă 15 oameni au fost condamnaţi la mii de lovituri de vergi ceea ce tot moarte sigură a însemnat.
Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.
La executarea pedepsei, atât Atanasie Todoran, cât şi ceilalţi conducători ai revoltei şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei. (surse: "Istoria Bisericii Ortodoxe Române", Basilica, 2013, vol. "Vieţile Sfinţilor")
