Două firme rusești care își desfășoară activitatea în Portul Constanța, fiind vorba despre Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA și Balkan Marine Bunker Assets, ambele fiind legate de gigantul rusesc Gazprom, dispută un adevărat război. În cursul zilei de 8 februarie a.c., Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA a înregistrat la Tribunalul Constanța un dosar în care își cerea insolvența. De asemenea, în același dosar, o altă firmă controlată de gigantul Gazprom, fiind vorba despre Balkan Marine Bunker Assets, cerea același lucru.
Ambele cereri au fost respinse fiind considerate neîntemeiate. În cursul zilei de luni, 11 martie a.c., Balkan Marine Bunker Assets SRL a depus apel la hotărârea din 27 februarie 2024.
Și Balkan Marine Bunker Assets a cerut să intre în insolvență! Cererea i-a fost respinsă
Pe 9 februarie a.c., Balkan Marine Bunker Assets a solicitat să intre în insolvență, iar pe 15 februarie a.c., cererea i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către Tribunalul Constanța.
Balkan Marine Bunker Assets SRL Constanța a fost fondată în iulie 2021 de către Gazpromneft Marine Bunker LLC din Sankt Petersburg și este administrată de Tatiana Trufaș. În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri în valoare de 1,1 milioane de lei, un profit net în valoare de 69.839 de lei, dar și datorii în valoare de 28.182 de lei. Firma este deținută în totalitate de GNP Foreign Assets Management LLC, compania înregistrată în Sankt Petersburg, la aceeași adresă cu GPN Proiect LTD, companie care deține 0,1% la Gazpromneft Marine Bunker Balkan.
Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA a fost înființată în 2013, când Gazpromneft Marine Bunker LLC, membră a grupului Gazprom, a preluat Marine Bunker Balkan SA de la milionarul Constantin Iavorski, fost ministru al Energiei în Republica Moldova. Compania rusă furnizează combustibil pentru navele maritime și fluviale, fiind cel mai mare operator pe piața de bunkeraj din Rusia, cu prezență în majoritatea porturilor mari din Federația Rusă.
Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA este condusă de directorul general Vladimir Condrat și președintele consiliului de supraveghere Levan Kadagidze. Compania a înregistrat în anul 2022 o cifră de afaceri în valoare de peste 55 de milioane de lei, pierdeti în valoare de peste 4,2 milioane de lei, dar și datorii în valoare de peste 11 milioane de lei. Firma a fost înființată în anul 2011 și are sediul în Constanța, pe strada Traian 68A, clădirea GMB.
Navele rusești care alimentează cu combustibil vapoarele din Portul Constanța sunt sub pavilion românesc
Trei dintre cele patru vapoare care alimentează cu combustibili navele din Portul Constanța sunt deținute de companii rusești. Două dintre aceste nave, Unicom 3 și Deltaoil, aparțin astfel gigantului rus Gazprom Neft, aflat pe lista companiilor sancționate de UE și SUA după declanșarea războiului din Ucraina de către Vladimir Putin.
Trebuie să precizăm însă că, din datele publice aflate la dispoziție pe site-ul de specialitate Vesselfinder, nu există nicio navă cu denumirea Deltaoil, ceea ce ne face să credem că există o eroare de comunicare în informațiile vehiculate pe marginea acestui subiect. În plus, nava cipriotă se numește Amalthia, nu Almathia.