Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este pomenit în calendarul creștin ortodox la 4 martie.
S-a născut în Licia (Asia Mică) din părinți creștini, primind o foarte bună educație. A intrat de tânăr în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt, scrie Agerpres.ro.
În vremea împăratului Marcian (450-457) a venit în Palestina, unde a întemeiat o mănăstire într-un loc retras lângă Iordan. În mănăstirea sa, monahii se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână, iar sâmbăta și duminica participau la sfintele slujbe și se împărtășeau cu Sfintele Taine. Se îmbinau astfel cele două moduri de viețuire, cenobitic (obște) și idioritmic (de sine), specifice comunităților monahale din pustia Egiptului.
Datorită blândeții sale, Sfântul Cuvios Gherasim era ascultat și de fiarele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit și l-a vindecat, scoțându-i un ghimpe din picior, îl asculta și-l însoțea întotdeauna.