Cum s-a întâmplat totul
Incidentul a avut loc într-un dispensar din comuna Frâncești, iar în videoclipul postat pe rețelele sociale, medicul se arată extrem de nemulțumit de vizita pacientului. „Iar veniși? Mă nene, mă nene...” este prima reacție a doctoriței atunci când îl vede pe pacient așteptând la ușa cabinetului. Atunci când fiica pacientului încearcă să intervină, medicul o respinge cu un ton agresiv: „Făi fetițo, taci din gură în faţa mea!”.
Înregistrarea arată cum femeia încearcă să obțină fișa de pacient pentru tatăl ei, iar medicul refuză categoric, cerându-i să părăsească imediat cabinetul. „Nu dau nicio fişă! Afară de la mine din cabinet!”, îi spune Carmen Câmpeanu fiicei pacientului. În final, după câteva momente de tensiune, medicul o îndeamnă pe femeie să plece, excluzând-o din cabinetul său.
Mesajul postat de femeia care a realizat filmarea pe Facebook cere autorităților să intervină și să ia măsuri față de comportamentul inadecvat al medicului. „Așa tratează pacienții când vin la consult. Vă rog să distribuiți poate cineva competent ia măsuri”, a scris aceasta.
Explicațiile medicului Carmen Câmpeanu
Contactată telefonic de un post TV de știri, doctorița Carmen Câmpeanu a oferit o versiune diferită a evenimentelor. Ea a explicat că bărbatul fusese recent înscris pe listele sale și că a venit neprogramat pentru a solicita o consultație suplimentară. Potrivit acesteia, pacientul primise deja rețetă și trimiteri către medici specialiști, dar a continuat să vină frecvent la cabinet. „În ultimele șase săptămâni a fost văzut de cinci ori, iar eu i-am spus că a fost deja consultat. De aceea am reacționat așa”, a spus medicul.
Cât despre refuzul de a-i oferi fișa pacientului pentru a se transfera la alt medic, Carmen Câmpeanu a clarificat că fișa medicală este un document oficial care poate fi transmis între medici, dar nu poate fi oferită pacientului.
Comentariile din mediul online au fost împărțite. Unii susțin că medicul a avut o atitudine nepotrivită și nerespectuoasă față de pacienți, în timp ce alții consideră că reacția a fost justificată având în vedere circumstanțele și volumul mare de consultații pe care medicul îl efectuează zilnic.
În replică, medicul a spus că este obișnuită cu astfel de critici și că a fost epuizată psihic din cauza numărului mare de pacienți și acte administrative.