Publicația rusă de investigație The Insider relatează, duminică, 29 septembrie, că a obținut acces la sute de documente oficiale referitoare la moartea lui Alexei Navalnîi în colonia penală Lupul Polar, din luna februarie. Conform sursei citate, autoritățile ruse au eliminat intenționat referirile la simptome pe care politicianul le-a avut înainte de deces, care nu se potriveau cu versiunea oficială. Acestea indică, de fapt, că principalul critic al lui Vladimir Putin a fost otrăvit.
Lavrov respinge reluarea cooperării globale.
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a respins fără echivoc un nou început în relaţiile internaţionale, informează agenția germană de presă DPA.
„Despre ce fel de cooperare globală putem vorbi cu adevărat atunci când Occidentul calcă în picioare toate acele valori de nezdruncinat ale globalizării despre care ne vorbeşte de la acest podium de atâţia ani”, a declarat Lavrov sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.
Rusia s-a distanţat recent de viitorul pact al Naţiunilor Unite, care urma să fie adoptat în unanimitate de 193 de membri ai ONU duminica trecută.
În acelaşi timp, Lavrov a respins categoric orice responsabilitate a Rusiei pentru problemele în activitatea diferitelor organisme ale ONU, cum ar fi Consiliul de Securitate.
„Vina pentru acest lucru aparţine exclusiv Occidentului”, a explicat el. „Nivelul fără precedent de aroganţă şi agresivitate al politicii occidentale faţă de Rusia nu numai că distruge ideea de cooperare globală propagată de secretarul general al ONU, dar blochează tot mai mult funcţionarea întregului sistem de ordine mondială, inclusiv a Consiliului de Securitate al ONU”, a continuat Lavrov, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Lavrov a invocat o conspiraţie americano-britanică pentru a distruge Rusia. Potrivit acestuia, planuri secrete prevedeau distrugerea Uniunii Sovietice încă din 1945.
„Dar strategii anglo-saxoni de astăzi nu fac niciun secret din planurile lor”, a mai susținut șeful diplomației ruse.
Zelenski: Putin „se teme” să folosească armele nucleare pentru că „își iubește viața”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat scepticismul, într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News, față de repetatele amenințări nucleare ale liderului de la Kremlin, lansate după începutul războiulului pe scară largă din Ucraina, afirmând că Vladimir Putin „își iubește viața” și, prin urmare, este probabil că se teme să recurgă la utilizarea armelor nucleare, scrie The Kyiv Independent.
Ucraina susține a lovit un depozit de rachete și muniții din Rusia, în Volgograd, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, continuându-și strategia de atacuri în profunzime împotriva logisticii ruse, relatează AFP.
UPDATE 16:21 - În ce condiții amenință Kremlinul că ar putea folosi arme nucleare.
Kremlinul a anunțat duminică, 29 septembrie, că au fost pregătite modificările cu privire la doctrina sa nucleară, urmând să fie formalizate.
Președintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul că, în conformitate cu modificările propuse la doctrina nucleară rusă, țara sa ar putea utiliza arme nucleare dacă este lovită de rachete convenționale și că va considera orice ofensivă împotriva sa susținută de o putere nucleară drept un atac comun.
UPDATE 14:40 - Forțele ruse au preluat controlul asupra așezării Makiivka din regiunea Lugansk din estul Ucrainei, a anunțat duminică ministerul rus al Apărării, potrivit agenției de presă Interfax, citată de Reuters.
UPDATE 12.45 Zelenski comemorează 83 de ani de la masacrul comis de naziști lângă Kiev. Atac voalat la Putin
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski - de origine evreiască - a comemorat duminică 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar, o râpă situată în apropiere de Kiev, unde naziştii au executat peste 30.000 de evrei în 1941, relatează AFP.
”Babi Iar este dovada izbitoatre a atrocităţilor de care sunt capabile regimurile atunci când sunt conduse de lideri care se sprijină pe intimidare şi violenţă”, a denunţat el într-o aluzie voalată la omologul său rus Vladimir Putin.
UPDATE 12.10 Zelenski răspunde ferm unei cereri categorice venite din partea unui înalt oficial american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat un răspuns ferm pentru presa americană după ce președinte republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, i-a cerut liderului de la Kiev să o demită din funcție pe Oksana Markarova, ambasadoarea Ucrainei în SUA.
Zelenski a declarat sâmbătă pentru Fox News că poate discuta problema demiterii ambasadorilor doar cu președintele parlamentului ucrainean, conform Ukrainska Pravda.
UPDATE 9:20 - Rușii au doborât peste 100 de drone ucrainene. Ucrainenii au doborât și ei drone rusești
Rușii au lansat 22 de drone Shahed asupra Ucraina în noaptea sâmbătă spre duminică, dintre care 15 au fost doborâte de forțele de apărare aeriană ucrainene.
Dronele au fost lansate de la Yeysk și Kursk din Rusia și de la Chauda din Crimeea.
Dronele au fost doborâte în regiunile Sumî, Vinița, Nikolaev și Odesa.
Sistemele rusești de apărare aeriană au distrus 125 de drone ucrainene deasupra a șapte regiuni rusești, precum și deasupra Mării Azov, a anunțat sâmbătă dimineața Ministerul rus al Apărării.
Canale rusești de Telegram au raportat că au avut loc explozii în apropierea unei baze militare din Yeysk din regiunea Krasnodar Krai, potrivit Ukrainska Pravda. Au mai fost raportate explozii în regiunile Rostov, Voronej și Volgograd.
Luând cuvântul în locul președintelui rus Vladimir Putin care, la fel ca în anii trecuți, nu a participat la evenimentul de referință al ONU – Adunarea Generală de la New York, Lavrov a avertizat, de asemenea, împotriva „atragerii (Ucrainei) în NATO”.
„(Occidentul) speră să învingă Rusia folosind regimul neo-nazist ilegitim de la Kiev, dar pregătește deja Europa pentru a o arunca în această aventură sinucigașă”, a declarat Lavrov, în cadrul reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU.
„Nu am de gând să vorbesc aici despre lipsa de sens și pericolul ideii de a încerca să lupți pentru victorie împotriva unei puteri nucleare”, a adăugat șeful diplomației ruse.
Lavrov a mai susținut că „încălcările grosolane” ale drepturilor rușilor și ale celor care „simt că fac parte din cultura rusă (…) aduc cu ele amenințări la adresa securității Rusiei și a întregii Europe, care provin de la regimul de la Kiev și de la cei care îl târăsc în NATO”.