Război în Ucraina, ziua 110: Armata lui Putin a continuat bombardamentele! Noi cadavre descoperite la Bucha

Război Ucraina / Foto: Profi Media
Război Ucraina / Foto: Profi Media

Ucraina a ajuns, luni, în ziua 110 a războiului declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie. Scenariul de la Mariupol pare să se repete, cel puțin în materie de rezistență, și asta deoarece forțele ucrainene duc lupte grele în Severodoneţk, acolo unde - încă de la începutul lunii iunie - a fost concentrată ofensiva Armatei Roșii. Potrivit președintelui Volodimir Zelenskiy, apărătorii ucraineni luptă cu înverșunare pentru „fiecare metru" din oraș. Liderul de la Kiev a lansat, în context, un nou apel către Occident, subliniind că armata sa are mare nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă.