Rafila vorbește despre sancționarea românilor care nu își fac controlul medical de rutină: Nu îmi place chestiunea, aș lăsa-o pentru când sistemul e pus la punct

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila

Aflat la Tel Aviv, la reuniunea Biroului General OMS pentru Europa, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat pentru News.ro că un subiect nou pe agenda discuţiilor este accentul pe prevenţie, pe comportamentele sănătoase care reduc adresabilitatea către spitale şi duc automat la descoperirea din vreme a diferitelor afecţiuni ce pot apărea. Întrebat ce opinie are despre posibilitatea ca pacienţii să fie sancţionaţi dacă nu îşi fac controalele de prevenţie, aşa cum a anunţat şeful CNAS în luna mai a acestui an că s-ar putea întâmpla din 2023, odată cu noul contract-cadru, atunci când pachetele de prevenţie vor deveni obligatorii, Alexandru Rafila a spus că nu îi plac sancţiunile şi că acestea nu pot fi aplicate în contextul în care sistemul de sănătate românesc nu este pus la punct şi nu există încă acces pe deplin la servicii preventive.