În urmă cu doi ani, procurorii DIICOT Galaţi şocau opinia publică prin anunţul că au început cercetarea penală în ceea ce o priveşte pe procuroarea Mihaela Agheniţei din DNA, pe care o acuzau de trafic de influenţă în favoarea unui inculpat. Şocul a fost cu atât mai mare cu cât cei de la DIICOT afirmau că Agheniţei şi inculpatul respectiv (nimeni altul decât fostul deputat Mihail Boldea – care era în acea vreme arestat preventiv) se înfiripase şi o relaţie contrară cu codul de conduită al magistratului. La respectiva dată, o serie de surse judiciare au declarat pentru Mediafax că în cadrul cercetărilor din dosarul DIICOT au rezultat şi „aspecte de natură sentimentală” între fostul deputat Mihail Boldea şi procuroarea Mihaela Agheniţei.
Procuroarea DNA i-a făcut avansuri unui fost deputat aflat în arest. Ce s-a întâmplat
Mihaela Agheniţei a fost exclusă din magistratură după ce în perioada în care era procuror în cadrul DNA Galaţi ar fi avut o legatură de natură sentimentală cu un inculpat arestat nimeni altul decât fostul deputat Mihail Boldea, scrie Adevarul.
Mihaela Agheniţei a rămas doar cu sacţiunea iniţială – respectiv excluderea din magistratură pentru comportament inadecvat profesiei – însă nu va răspunde şi penal. Inculpatul cu care procuroarea avea o „relaţie sentimentală” este chiar fostul deputat Mihail Boldea, aflat în acel moment în arest preventiv, fiind anchetat penal atât de DNA, cât şi de DIICOT.
„În cadrul cercetărilor efectuate în dosarul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au rezultat şi aspecte de natură sentimentală dintre magistratul procuror Agheniţei şi martorul denunţător Boldea Mihail, atât din perioada anterioară cât şi apoi după data de 27 martie 2012, data încarcerării în arestul IPJ Galaţi urmare a luării măsurii arestării preventive în dosarul 88/DP/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi”, se menţiona în dosarul în care era cercetată penal procurorarea Agheniţei. Conform acestor documente, s-a stabilit că, în timpul audierilor care au avut loc la sediul DNA Galaţi, între procurorul Mihaela Agheniţei şi Mihail Boldea „s-a dezvoltat o relaţie sentimentală, care a condus la încălcarea dispoziţiilor legale de către învinuită în efectuarea instrucţiei penale, cu scopul vădit de a-l ajuta pe denunţător, pentru a i se putea aplica prevederile referitoare la reducerea la jumătate a cuantumului pedepsei previzibilă a-i fi aplicată acestuia în cauza dedusă judecăţii prin rechizitoriul 88/DP/2009 (N.R.: respectiv dosarul de crimă organizată în care Boldea a fost deja deferit justiţiei de procurorii DIICOT şi care este judecat în prezent la Curtea de Apel Iaşi)”.