El este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA, Marius Mincă, în perioada 2011 — 2014, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente falsificate (hotărâri ale consiliului local, procese verbale de recepție finală, etc.), în scopul de a accesa în mod injust, în cadrul schemelor unice de plată, ca mecanism de susținere a producătorilor agricoli, fonduri nerambursabile de întreținere a pajiștilor comunale.
DNA precizează că, prin aceste demersuri, au fost obținute, pe nedrept, în numele Consiliului Local Cosmești, finanțări nerambursabile, în sumă totală de aproximativ 333.000 lei.
Sursa citată menționează că până în acest moment APIA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.