Darius Vâlcov a declarat că a demisionat pentru a nu afecta imaginea Guvernului şi a României.
"Chiar şi în situaţia actuală, în care nu mi-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de inculpat, demisia mea reprezintă, consider eu, un gest cât se poate normal în astfel de circumstanţe, pentru a nu afecta în niciun fel imaginea Guvernului şi a României", a spus Vâlcov.
Potrivit acesuia, premierul l-a rugat să finalizeze procedurile legate de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală, lucru pe care ministrul l-a acceptat.
Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, demisia din funcţia de ministru al Finanţelor. Acesta este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte.
"Vineri seară l-am sunat pe domnul premier şi i-am spus că vreau să am o discuţie cu dumnealui pentru a-i prezenta demisia, dumnealui a spus să avem o întâlnire duminică, când se întoarce în Bucureşti şi azi la prânz am avut întâlnire şi i-am prezentat demisia".
"Am fost citat printr-un mesaj în timpul emisiunii... Am fost vineri să dau o declaraţie în faţa procurorilor, acolo mi-am susţinut nevinovăţia, urmând ca mai departe să cunoaştem despre ce denunţ este vorba...Sunt nevinovat"
Mai multe pe DCNews.ro.