"Legea prevede că președintele Ungariei are dreptul la protecție personală atât în cadrul programelor sale oficiale, cât și în cadrul celor private, ceea ce este în concordanţă și cu practicile internaționale, deoarece șeful de stat al unei țări este de obicei o persoană protejată. Protecția personală a președintelui Ungariei este asigurată de Centrul pentru combaterea terorismului (TEK)", este r{spunsul primit de ziarul ungar ”Népszava”, care s-a adresat oficiului preşedintelui Katalin Novák, relatează Ziare.com.
”În vederea protejării vieţii şi integrităţii fizice, președintele Ungariei are dreptul la protecție personală 24 de ore din 24, atât în programele sale oficiale, cât și private, protecţie ce se extinde şi asupra călătoriilor sale în străinătate”, a transimis Preşedinţia ungară.
Ziarul ”Népszava” s-a adresat ulterior şi TEK pentru a afla cum organizează protecția șefului statului iar centru a confirmat că mai mulți bodyguarzi au urmărit-o îndeaproape pe Novak în timpul traversării înot a Lacului Balaton.
”Protecția permanentă acoperă protecția vieții și integrității fizice a persoanei protejate, protecția locului său de reședință, a rutei sale de transport, a locației programelor desfășurate cu participarea sa și a acordării de asistență medicală în timpul programului său. TEK colectează, analizează și evaluează permanent datele și informațiile cu privire la vulnerabilitatea persoanei protejate. Măsurile luate în legătură cu protecţia şefului statului la un anumit eveniment depinde de informaţiile obţinute şi relevante din punct de vedere a îndeplinirii sarcinii, precum şi de gradul de ameninţare şi de evaluarea complexă a situației individuale”, a scris TEK în răspunsul său.