„Preţurile au crescut peste tot în Uniunea Europeană şi la noi au crescut, este o realitate, dar nu este în România cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană. Dacă nu credeţi, să îmi daţi posibilitatea să vă arăt preţurile din ţările unde eu am fost şi pe care le-am fotografiat ca să fac o comparaţie", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Agerpres.
Întrebat cum explică preţul carcasei de porc din România de 220 de euro, faţă de media din UE de 208 euro, Daea a anunțat că nu a văzut carne de porc mai ieftină ca în România.
„Am fost în UE şi mă duc iarăşi săptămâna viitoare şi în fiecare ţară atunci când ajung mă duc în unităţile comerciale. Nu am văzut nicăieri o carne mai ieftină decât în România, în ţările în care am fost”, a menţionat ministrul Daea, în conferința de presă de miercuri.
Petre Daea a afirmat că sunt magazine în România, în Bucureşti şi în ţară, unde jambonul de porc este la 18 lei/kg, iar cotletul 19 lei/kg, dar recunoaşte că preţurile au crescut în ultima perioadă din cauza influenţelor de piaţă şi a celor externe.
"De ce au crescut aceste preţuri? Sunt legate de trei mari factori. Primul este oferta de piaţă. Noi am avut şi avem o problemă cu pesta porcină africană şi, trebuie să recunoaştem, ne obligă realitatea să spunem acest lucru. A doua problemă: preţurile au crescut peste tot în Europa, iar datele din statisticile UE spun că aceste creşteri sunt cu 40-50% mai mari la produse agroalimentare. Avem şi acel necaz de lângă noi, unde nu mai vorbesc oamenii ci vorbesc armele, şi atunci când vorbesc armele se strică regulile peste tot (...) cu influenţe asupra preţurilor. Al treilea factor: scumpirea inputurilor (...). Gazele, energia s-au scumpit peste tot, iar ele prin preţ sunt elemente constitutive ale costului de producţie", a mai spus ministrul Agriculturii.
Petre Daea susține că prețurile alimentelor nu vor crește până la Crăciun: Nu o să cumpărăm cu 60 de lei kg de carne
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor alimentelor până la Crăciun, Daea a declarat că nu sunt motive ca acestea să crească în continuare.
„Nu sunt elemente obiective care să constituie o asemenea traiectorie a creşterii preţului, pentru că preţul la materia primă s-a stabilizat, preţurile la gaze şi electricitate s-au stabilizat. V-aş ruga, dacă îmi daţi şi mie sprijin şi vă rămân recunoscător, să nu mai introduceţi în discuţia aceasta publică că se scumpesc alimentele. Omul aude şi îi e şi frică să mai iasă din casă. E adevărat că există şi situaţia în care unii vor să profite.(...) dar nu o să ajungem să cumpărăm cu 60 de lei kg de carne. Nu se va întâmpla să ajungem acolo. E adevărat că situaţia este dificilă, o simt şi sunt alături de toţi şi de aceea gândim să facem ceva pentru ţara asta", a concluzionat ministrul Agriculturii.