Perle Evaluare Națională 2018. Absolvenții clasei a 8-a au susținut deja primele două probe, la Limba și Literatura Română, respectiv Matematică, din cadrul Evaluării Naționale, urmând ca pe data de 23 iunie să primească rezultatele finale ale examenului.
Elevii au primit la examenul scris de la limba română două subiecte. La primul au primit câteva cerințe pe baza unui text epic, iar la al doilea, pe lângă cerințele legate de un text jurnalistic, au avut de redactat o narațiune care să conțină o întâmplare petrecută într-o cetate.
Deși nu s-au confruntat cu cerințe de dificultate ridicată, nici în acest an nu au lipsit perlele. “Subiectul I. Vă salut!!! Ceau” a scris un elev pe foaia de examen.
Perle Evaluare Națională 2018. În încercarea de a rezolva subiectele, și alți elevi au vrut să dea dovadă de creativitate. Cele mai amuzante texte scrise de elevi au fost publicate de stirileprotv.ro.
“Textul nu are idei secundare. Toate sunt super principale şi îmi e jenă să aleg.”
“Oamenii s-au gândit să facă pe morţii sau să se caţere într-un copac, pentru că nu puteau să le facă pe amândouă.”
”Sensul cuvântului crengi e boscheţi.”
”În “de-acolo” cratima a fost folosită degeaba. Putem folosi liniuţa când ne grăbim, dar numai când foarte tare.”
”Nu am fost într-o cetate, dar voi povesti o întâmplare dintr-o staţiune all incusive, adică tot inclusiv.”
Elevii aşteaptă acum afişarea rezultatelor:
19 iunie 2018: Afişarea rezultatelor la examenul de evaluare naţională 2018 înaintea contestaţiilor (până la ora 12:00)
19 iunie 2018: Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)
20-22 iunie 2018: Soluţionarea contestaţiilor
23 iunie 2018: Afişarea rezultatelor finale ale examenului de evaluare naţională 2018 după soluţionarea contestaţiilor