”Astăzi, 15 ianuarie 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Sibiu, Alba şi Hunedoara, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuează 7 percheziţii domiciliare în locaţii din municipiul Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură cu săvâşirea unor fapte de corupţie de către un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu, precum şi de către un agent de pază al acestei instituţii”, a transmis, miercuri, DGA într-un comunicat.
În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de cei doi funcționari, precum şi faţă de alte 38 de persoane, având calitatea de complici ai acestora sau de mituitori ori cumpărători de influență, cu privire la săvâşirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită şi cumpărare de influență, precum şi pentru infracțiuni de complicitate la luare de mită şi trafic de influență.
"Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, funcţionarul public a primit foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la emiterea deciziei de pensionare, la calculul vechimii în muncă, reținându-se în sarcina acestuia 10 infracțiuni de luare de mită", mai arată sursa citată.
De asemenea, față de agentul de pază s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea a 37 de infracțiuni de complicitate la luare de mită și trafic de influență, acesta intermediind primirea mitei de către funcţionarul public sau pretinzând foloase materiale în nume propriu.
Potrivit DGA, foloasele materiale pretinse şi primite de cei doi constau în sume de bani cuprinse între 100 şi 600 lei precum şi în produse alimentare.
Miercuri urmează să aibă loc audieri ca urmare a punerii în executare a 17 mandate de aducere emise de procuror.