"Aceasta nu este o traducere bună", a declarat suveranul pontif într-un interviu televizat, miercuri seară. Papa Francisc a reamintit faptul că Biserica Catolică din Franța a decis recent să folosească fraza "Nu ne lăsa să cădem în ispită" ca o soluție alternativă și a adăugat că acest paragraf sau traduceri similare ale sale ar trebui să fie utilizate de creștinii din lumea întreagă.
Rugăciunea, denumită și "Rugăciunea Domnului", reprezintă o parte a culturii liturgice creștine și este memorată încă din copilărie de sute de milioane de catolici.
Ea reprezintă o traducere a rugăciunii omonime din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca veche, care, la rândul ei, a fost tradusă din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos. Traducerile liturgice sunt de obicei realizate de bisericile locale, în coordonare cu Vaticanul.