Autorităţile din Birmingham s-au înţeles cu sindicatele care reprezintă mii de salariaţi, fiind de acord să ofere plăţi compensatorii către angajaţi şi foşti salariaţi, în special femei, care contestă egalitatea veniturilor. Suma pe care trebuie să o acopere ajunge la un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro). Edilii nu au stabilit încă ce atracţii locale vor fi scoase la vânzare, dar suma ţintită poate fi atinsă, relatează BBC, care a alcătuit şi un top al obiectivelor care ar putea fi comercializate.
- National Exhibition Center, Centrul Naţional de Expoziţii, prescurtat Birmingham NEC, sau the NEC
The Birmingham NEC este amplasat în apropierea celei de-a şasea ieşiri de pe autostrada M42 şi este unul dintre cele mai mari centre de expoziţii din Europa. Deschis în 1973, centrul găzduieşte şi LG Arena, o sală cu o capacitate de 16.000 de locuri, unde se ţin concerte şi convenţii. În total, NEC are 20 de săli şi se întinde pe 2,54 kilometri pătraţi, fiind cea mai mare clădire de acest gen din Regatul Unit. Este pe primul loc în Europa din punct de vedere al numărului de vizitatori şi pe poziţia a şaptea după suprafaţă.
Richard Taffler, profesor de Finanţe la Warwick Business School, consideră că "deşi Consiliul nu a stabilit un preţ estimativ, the NEC ar putea costa până la 300 de milioane de lire sterline". Taffler crede că "evaluarea unei clădiri de acest fel este dificilă, pentru că nu se ştie cât de bine va funcţiona în viitor şi cât de mult trebuie investit pentru a o menţine profitabilă."
- International Convention Centre (ICC) şi National Indoor Arena (NIA)
International Convention Centre, Centrul Internaţional pentru Convenţii, este o construcţie destinată conferinţelor, care a costat în jur de 200 de milioane de lire sterline (240 de milioane de euro). ICC este amplasat în centrul oraşului Birmingham, în Centenary Square şi include şi Symphony Hall, o sală de concerte cu o capacitate de 2.262 de locuri. Construcţia a necesitat 60.000 de metri cubi de beton şi a găzduit summit-ul G8 din 1998.
National Indoor Arena este o sală polivalentă, construită în 1991, unde se organizează concerte, evenimente sportive şi convenţii. Richard Taffler afirmă că, potrivit unui raport KPMG, the NEC, NIA şi ICC, administrate de NEC Group, asigură în jur de 30.000 de slujbe şi generează aproape trei miliarde de lire sterline.
"Consiliul trebuie să se asigure că, în eventualitatea în care aceste clădiri vor fi vândute, ele vor continua să aducă bani în economia locală", spune Taffler. "Preţul care se poate obţine prin vânzare nu este la fel de important ca beneficiile pe termen lung", adaugă el. De la deschidere, din 1991, NIA a găzduit competiţii din peste 30 de sporturi şi artişti ca Oasis, Coldplay sau Cirque du Soleil.
Alături de consiliile municipale din Wolverhampton, Coventry City, Dudley, Sandwell, Walsall şi Solihull, Consiliul Municipal al oraşului Birmingham deţine 49% din acţiunile aeroportului Birmingham. Autorităţile au numit în repetate rânduri acţiunile la aeroport "bijuteriile coroanei", afirmând că nu vor fi vândute, dar vestea că the NEC ar putea fi comercializat redeschide discuţiile privind scoaterea pe piaţă a acţiunilor. În prezent, preţul unei acţiuni este 1,08 lire sterline (1,29 euro), dar Richard Taffler spune că "vânzarea unei mici părţi dintr-o afacere nu va genera preţurile care se pot obţine prin vânzarea întregii participaţii, pentru că interesul va fi scăzut. Consiliul trebuie să urmărească atent piaţa."
Aeroportul din Birmingham a înregistrat cel mai mare trafic de pasageri în 2008 (9,6 milioane de călători), în prezent fiind al şaptelea cel mai aglomerat aeroport din Regatul Unit. Birmingham Airport oferă atât zboruri interne, cât şi curse către destinaţii europene, din Orientul Mijlociu, sau America de Nord.
- Muzeul şi Galeria de Artă Birmingham
Amplasat în Chamberlain Square, Birmingham Museum and Art Gallery este administrat de Birmingham Museums Trust, care conduce alte opt muzee din oraş. Clădirile şi colecţiile rămân însă în proprietatea oraşului, care asigură 63% din finanţarea anuală, deşi în 2013 şi-a redus participaţia la 314.000 de lire sterline. Autorităţile ar putea urma exemplul consiliilor locale din Northampton şi Croydon şi ar putea vinde şi o parte dintre colecţiile expuse.
Muzeul a fost deschis în 1885 şi expune colecţii internaţionale de pictură, ceramică, arheologie, etnografie sau istorie. Birmingham Museum and Art Gallery atrage 856.000 de vizitatori în fiecare an, iar intrarea în majoritatea sălilor este liberă, în afara unor expoziţii importante.
Complexuri sportive şi de agrement
Consiliul Municipal al oraşului Birmingham a analizat funcţionarea şi viitorul a 45 de complexuri sportive şi de agrement din localitate, după ce s-a dovedit că bugetul stabilit pentru operarea acestora era depăşit cu şapte milioane de lire sterline. Autorităţile au ajuns la concluzia că preţurile din ce în ce mai mari la utilităţi, renovarea clădirilor învechite şi reducerea numărului de clienţi plătitori au contribuit la depăşirea bugetului. Edilii au anunţat că ancheta nu cuprinde arene pe care se pot organiza evenimente sportive oficiale sau care sunt incluse în circuitul competiţional. Consiliul ar putea vinde sau închiria complexurile către firme private, după modelul Harborne Pool and Fitness Centre.
Birmingham este al doilea oraş din Anglia, după populaţie, cu peste un milion de locuitori, fiind depăşit doar de capitala Londra, din acest punct de vedere. Zona metropolitană a oraşului este a doua cea mai populată din tot Regatul Unit, având peste 3,6 milioane de locuitori şi se află pe poziţia secundă în Marea Britanie după Produsul Intern Brut, cu 112 miliarde de dolari, în 2012.