Românca Daniela Borțea a lansat o carte, în Nottingham - Banii din vânzări, destinați construcției unei școli românești

Autoarea Daniela Borțea
Autoarea Daniela Borțea

Daniela Borțea este o tânără scriitoare româncă stabilită în Nottingham, Marea Britanie. Ea a lansat, duminică, în biserica românească din Nottingham, cartea „Lanțul adicției - Volumul I - Să pleci sau să rămâi?”. Amatoare de acțiuni culturale, civice și umanitare, autoarea va dona toți banii proveniți din vânzarea volumului către înființarea unei școli românești pentru copiii de români plecați departe de casă.