”Semnalizările au fost corecte. Se știa de groapă. S-a lucrat cu trei zile înainte, cu o oră înainte a trecut o coloană a preșefintelui”, a declarat Petre Mazilu, reprezentantul firmei contractate de Distrigaz.
Acesta susține că nu-și reproșează nimic referitor la modul în care a fost semnalizată groapa și spune că, în opinia sa, o ”mare parte din vină” o are și polițistul Gigină, întrucât ar fi derapat și căzut ”din neatenție”.
Mazilu a mai precizat că semnalele luminoase se aflau la câțiva metri de groapă, însă presemnalizarea nu s-a putut face cu mult înainte, întrucât în acea zonă se află o intersecție. Reprezenantul firmei contractate de Distrigaz va da delcarații, miercuri, în acest caz.
Fostul ministru de Interne și vicepremier, Gabriel Oprea, a fost audiat, miercuri, la sediul DNA. Oprea este acuzat de abuz în serviciu și folosirea abuzivă a coloanei oficial, care a dus la moartea polițistului Gigină.
Gabriel Oprea a fost pus, oficial, sub urmărire penală pentru ucidere din culpă, în luna octombrie, după ce președintele Iohannis a avizat urmărirea penală în cazul său. Agentul Gigină, aflat în coloana oficială a fostului ministru, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit leziuni care i-au cauzat moartea.
"La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", spun procurorii DNA
Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că "încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere".