UPDATE - Bilanţul exploziei de la Haga creşte la cinci morţi. O persoană scoasă în viaţă dintre dărâmături la 12 ore de la explozie. Căutările continuă, poliţia anchetează cauzele
Cel puţin cinci cadavre au fost scoase de sub dărâmăturile unui bloc, la Haga, anunţă autorităţile, în timp ce căutări continuau duminică pentru a doua zi, relatează AFP, potrivit news.ro.
”Din nefericire, o a cincea persoană moartă tocmai a fost găsită sub dărâmături”, anunţă duminică pompierii.
Poliţia anchetează cauzele exploziei.
Primarul oraşului, Jan van Zanen, a declarat că se pregăteşte de ”cel mai rău scenariu”, cu puţine şanse de găsire a altor supravieţuitori.
El precizează că două dintre cele patru persoane spitalizate se află într-o stare gravă, iar celelalte două sunt într-o stare mai bună.
Echipe de salvare au căutat în dărâmături toată noaptea de sâmbătă spre duminică, în căutarea unor victime ale unei explozii puternice carea a antrenat un incendiu care a distrus cel puţin cinci locuinţe sâmbătă dimineaţa, în apropierea centrului Hagăi.
Cel puţin trei persoane au murit sâmbătă la Haga, după surparea unui bloc de trei etaje în urma unei explozii şi unui incendiu, un bilanţ care urmează să crească în orele următoare, relatează Euronews, potrivit news.ro
Cauzele exploziei urmate de un incendiu nu au fost stabilite de către anchetatori, care explorează toate pistele.
"Serviciile de urgență sunt în curs de salvare şi de căutare a oamenilor şi luptă împotriva incendiului", a declarat departamentul de pompieri al oraşului într-un comunicat.
Nu se cunoaște deocamdată numărul persoanelor care s-ar putea afla încă sub dărâmături şi nici ce anume a provocat explozia în acest bloc, situat nu departe de centrul oraşului.
Potrivit media locale Regio15, mai multe persoane au fost deja salvate.
Patru persoane rănite în explozie au fost transportate la spitale, au indicat pompierii.
A murit în timp ce pregătea acasă explozibil folosit de teroriști. Complicele lui, un cetățean moldovean, este acum căutat de poliție
"Incendiul degajă mult fum. Locatarii sunt sfătuiţi să închidă ferestrele şi uşile şi să oprească ventilația", au cerut autoritățile.
Primarul oraşului, Jan van Zanen, s-a deplasat la faţa locului pentru a coordona eforturile de salvare, potrivit Regio15.
Mai multe etaje ale clădirii par să fi fost distruse în urma exploziei, conform aceluiași canal media.
Primele imagini difuzate de postul public de televiziune NOS arată mai multe zeci de pompieri luptând cu focul şi forţând uşile pentru a intra în imobil.
Incendiu groaznic în Dolj. Două case şi mai multe animale au ars în noaptea de vineri spre sâmbătă