Ancheta în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost reluată, după 25 de ani de tergiversări. După ce, miercuri, Ion Iliescu a fost pus sub învinuire pentru infracţiuni contra umanităţii, joi, la Parchetul General au ajuns şi generalul MAI în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu și Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte CPUN.
"Eu nu am avut niciun fel de amestec în chestia asta. Eu eram șeful Direcției Generale Cultură-Sport. Nu m-am întâlnit cu revoluționarii, să zic așa, decât când au atacat Poliția Capitalei. Că atunci domnul președinte Iliescu îi căuta pe Chițac și pe Diamandescu și nu i-a găsit. Și m-a sunat pe mine și m-a întrebat: 'Măi, ce se întâmplă acolo?'. 'Nu știu, domnu' președinte'. Zice: 'Du-te, mă, și vezi'! Când i-am zis: 'Dom'ne, ăștia cer arestați!'. Zice: 'Du-te și vorbește cu șeful Poliției — era generalul Bâtlan — să le dea drumul!'. I-am spus că nu e, m-au luat, m-au bătut, mi-au rupt uniforma. Și a doua zi i-am spus: 'Domnu' președinte, eu mă duc la procuratură'. Cum adică, general să fie bătut, călcat, mi-au călcat ochelarii. Mi-a spus: "Așa se întâmplă, lasă-i, mă, în pace!", a declarat "Cico" Dumitrescu.
Lui Cazimir Ionescu i s-a adus la cunoștință că are calitatea de suspect în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".