„Uite o dezbatere hard-core pentru București în campania curentă: să fie mutate ministerele lângă Parlament, în clădirea administrativă a Academiei Române
De ce mi se pare o ideea bună:
1. Scoatem mașinile funcționarilor din Centru, pe axa dintre Piața Victoriei - Piața Revoluției. Parcările ministerelor din Centru devin spații verzi;
2. Pietonalizăm, facem parcuri și amenajăm peisagistic Piață Victoriei și Piața Revoluției;
3. Nu se mai trambalează prin oraș toată ziua miniștrii, secretarii funcționarii între Guvern/Ministere și Parlament. Mersul pe jos face piciorul frumos. Scade traficul si poluarea.
Mie îmi place ideea și mi se pare fezabilă. Cum vi se pare?”, scrie Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
„Astăzi, Președintele Nicolae Ciucă și Primarul General Nicușor Dan au lansat oficial Planul pentru București, o viziune strategică pentru următorii 10 ani. Este un plan ambițios, care va transforma Capitala într-un oraș deschis și modern, aliniat cu aspirațiile bucureștenilor și ale noii generații.
Acesta este un parteneriat pe termen lung pe care, în mandatul său de Președinte al României, Nicolae Ciucă îl va extinde la nivelul fiecărui mare oraș al României. Orașele noastre au nevoie de modernizare și administrațiile marilor orașe vor avea în Președintele Nicolae Ciucă un adevărat partener.
Principiul de la care se pleacă este clar: Bucureștiul nu trebuie să fie doar un loc administrativ, ci un oraș al cetățenilor săi, un loc în care să te simți respectat, motivat și inspirat să-ți întemeiezi o familie, să-ți construiești o carieră sau să te relaxezi. Împreună cu Nicușor Dan, această viziune va crea o Capitală mai prietenoasă, unde spațiile publice sunt redate locuitorilor, iar administrația centrală este relocată într-un cartier administrativ, eliberând centrul orașului pentru parcuri, zone pietonale și spații de recreere.
Bucureștiul de mâine înseamnă un centru aerisit, modern, în care simbolic și practic cetățenii sunt în centrul atenției. Prin această viziune de dreapta, ne propunem să regândim raportul dintre stat și cetățean și să punem bazele unui mediu care respectă educația, cultura și dezvoltarea durabilă”, scrie senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc.
„Am fost astăzi alături de Nicolae Ciucă și Nicușor Dan la evenimentul de lansare a Viziunii pe 10 ani pentru București.
E un plan cu adevărat extraordinar pentru București, care grupează principalele clădiri ale administrației centrale într-un singur cartier, creează zeci de hectare de spațiu verde în centrul Capitalei și face din Splaiul Dâmboviței o adevărată promenadă și axă de dezvoltare a orașului.
Îndemn bucureștenii și întregul electorat de dreapta să fie alături de noi, în susținerea Planului Ciucă – Nicușor Dan! Iar pe ceilalți români îi asigur că președintele Nicolae Ciucă va fi aproape de fiecare oraș din țara noastră și va sprijini fiecare proiect care va aduce o viață mai bună!”, scrie Dan Motreanu.