Microbuz cu români implicat într-un grav accident rutier în Franța: Un mort și un rănit grav. Românii fugeau de vameși - Care este MOTIVUL

Microbuz cu români implicat într-un accident, în Franța
Microbuz cu români implicat într-un accident, în Franța

Un român în vârstă de 45 de ani a murit, iar un altul, de 25 de an, a ajuns în stare foarte gravă la spital în urma unui tragic accident petrecut în Franța. Tragedia pare să fi avut loc după un incident petrecut pe autostrada A16 din Dunkerque cu aproximativ 30 de minute înainte de producerea accidentului. Verificați de vameși la o stație de benzină de lângă Grande-Synthe, cei doi români au refuzat să se supună controlului vamal și au fugit. De altfel, se pare că aceștia erau urmăriți de vameși când s-a produs accidentul. Conform informațiilor din presa franceză, românii călătoreau într-un vehicul furat.