Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Din spitale lipsesc iar citostaticele

Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Din spitale lipsesc iar citostaticele
Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Din spitale lipsesc iar citostaticele

Medicii i-ar putea salva, dar nu au cu ce. Este vorba despre pacienţii diagnosticaţi cu cancer care au nevoie de transplant cu celule stem. Pentru că din spitalele din întreaga ţară lipsesc iar citostatice, bolnavii sunt trecuţi pe listele de aşteptare şi speră ca statul să le dea medicamentele până nu va fi prea târziu. Sau, dacă au bani, îşi cumpără singuri tratamentul. Numai că preţul acestuia ajunge la aproape 1.500 de euro şi puţini şi-l permit.