"Cele două persoane aflate în autoturismul implicat în accident au decedat pe loc. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere şi o echipă de descarcerare de la ISU, precum şi două ambulanţe de la SAJ şi un echipaj de la IPJ", a declarat lt. col. Stoian.
Nenorocirea s-a produs la ora 8.25, maşina fiind lovită de trenul Regio care circula pe ruta Constanţa – Galaţi. Maşina a fost târâtă aproximativ 100 de metri şi în urma impactului violent s-a făcut praf, şansele de supravieţuire ale ocupanţilor fiind minime.
Potrivit unor martori, şoferul ar fi depăşit coloana de maşina care aştepta la bariera Lacu Dulce. Din nefericire, totul s-a sfârşit tragic.
Poliţiştii au stabilit, din primele cercetări, că accidentul s-a produs pe fondul nerespectării semnalelor acustice şi luminoase de la trecerea cu calea ferată.
Traficul feroviar a fost reluat, după o întrerupere de câteva ore. ”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia feroviară a fost reluată pe ambele fire ale Magistralei 700, Constanţa - Galaţi, unde anterior traficul a fost blocat în zona municipiului Brăila, din cauza unui accident soldat cu decesul a două persoane”, a precizat un comunicat la ora 10.25.