Femeia care este luată în considerare pentru lupta la prezidențialele din 2024 a declarat la Liov că stă alături de Zelenski împotriva „noii înfățișări a răului radical”. În conferința numită „Uniți pentru Justiție” Kovesi îi asigură pe ucraineni că Europa are procurori specializați gata să combată infracțiunile de fraudă și corupție. „Istoria va examina orice decizie neluată la timp și orice lucru ignorat sau neasumat.” I-a mai spus Kovesi lui Zelenski.
„Este un privilegiu să mă aflu astăzi aici; unul la care nu aș renunța pentru nimic în lume. Aș dori să le mulțumesc gazdelor noastre, bărbații și femeile libere din Ucraina, pentru că ne apără pe toți cu puterea voinței lor. Întâlnirile ca aceasta contribuie la formarea unei înțelegeri comune a situației. Prietenii noștri ucraineni au puterea de voință necesară, dar puterea rezistenței lor la agresiunea rusă depinde în mare măsură de sprijinul nostru. Una este să îl declarăm și alta este să îl oferim. Una este să ne exprimăm solidaritatea și alta este să exprimăm o soartă comună”, a declarat Kovesi, arată transcriptul discursului.
„Nu doar pentru că viețile ucrainenilor sunt sacrificate pentru ca noi, ceilalți, să trăim în pace. Nu doar pentru că, dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri. Nu doar pentru că adevăratul obiectiv al agresorilor nu este câștigul teritorial, ci împărțirea Europei în sfere de influență, ceea ce ar însemna sfârșitul integrării europene. Sunt aici pentru a lua poziție, alături de voi, împotriva noului avatar al răului radical”, a continuat fostul procuror-șef al DNA.
EPPO, a spus ea, poate sprijini autoritățile ucrainene în anchetele care vizează fraudele ce afectează interesele financiare ale UE.
„Așa cum a spus procurorul general Kostin în mai multe rânduri: în vreme de război, corupția este trădare. Noi doi avem aceeași înțelegere a ceea ce este în joc. Mențineți încrederea cu consecvență în lupta împotriva corupției. Am stabilit deja un cadru pentru o cooperare eficientă. Suntem pe deplin aliniați. Cu toate acestea, EPPO ar putea face mult mai mult pentru a ajuta”, a adăugat Laura Codruța Kovesi.
Procurorul-șef european susține că EPPO este „cel mai puternic instrument de investigare și urmărire penală disponibil în prezent în UE în ceea ce privește criminalitatea financiară transfrontalieră”.
„Acționăm ca un singur birou cu o structură descentralizată. Nimeni nu are acces la mai multe informații decât noi și, în comparație cu metodele tradiționale de coordonare transfrontalieră, suntem mult mai rapizi”, a continuat șefa EPPO.