"Avem procurori care au peste 100 de dosare în lucru, trebuie să lucreze în toate dosarele, avem procurori care participă la şedinţele de judecată, avem pe rolul instanţelor de judecată 700 de dosare", a spus Laura Codruţa Kovesi.
Procurorul şef al DNA a adăugat că pentru finalizarea mai rapidă a dosarelor, DNA mai are nevoie de 80 de poliţişti.
"Am solicitat suplimentarea cu un număr de 120 de poliţişti, am primit până în prezent un număr de 40 de poliţişti, a fost acea decizie a Guvernului prin care a alocat câte 40 de poliţişti DNA, DIICOT şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Noi am revenit la solicitările noastre, deci pentru a putea funcţiona aşa cum ne-am dori şi aşa cum ar trebui ca să finalizăm dosarele într-un ritm mai rapid, mai avem nevoie de încă 80 de poliţişti", a precizat Kovesi.
Ea arătat că a trimis o solicitare ministrului Justiţiei, iar până acum nu a primit răspuns.
Kovesi a mai spus că procentul de achitări în cazul dosarelor DNA se menţine la nivelul anilor trecuţi, iar zvonurile că ar exista "dosare subţiri" sunt neîntemeiate.
"Apropo de dosare subţiri şi nesubţiri, în acest an, noi am trimis în judecată aproape 800 de persoane, aproape 600 de persoane sunt deja condamnate definitiv, sigur, parte dintre ele, dintre dosarele acoperite în cursul anilor trecuţi, parte dintre ele încă se judecă, avem 700 de dosare pe rolul instanţelor de judecată, 500 de dosare sunt fond, 200 de dosare ale DNA sunt în căile de atac. Procentul de achitări se menţine la acelaşi nivel ca şi în anii trecuti, am auzit poveşti că dosarul e subţire, că nu e faptă, că e dosar politic, că nu există suficiente probe şi ulterior am obţinut hotărâri judecătoreşti de condamnare. Haideţi să aştepătm să vedem decizile judecătorilor. Doar judecătorul poate să ne spună dacă un dosar este solid, dacă are probe sau n-are probe", a declarat procurorul şef al DNA.