La etajul 4 al Palatului Victoria, unde sunt birourile de suport tehnic (juridic, economic, fiscal, etc) ar mai fi cel puțin alte 7 cazuri de infectați, tot nevaccinați. "Informațiile se pot verifica direct la cabinetul medical de la Guvern, nu e vreun secret de stat", a scris Paula Rusu.
În replică, Executivul a confirmat doar parțial informația, precizând la departamentul Protocol există o persoană suspectată de infecția cu virusul SARS-COV-2, care se află la domiciliu și care în ultima săptămână nu a fost la birou.
Pe de altă parte, informația potrivit căreia "la etajul 4 al clădirii Guvernului unde sunt birourile de suport tehnic (juridic, economic, fiscal, etc.) sunt cel puțin 7 cazuri de infectați, toți nevaccinați" este în totalitate falsă. Până la această oră, niciun angajat al structurilor menționate nu este în izolare, carantină, depistat pozitiv sau contact cu vreo persoană depistată pozitiv.
"Facem apel la jurnaliști să verifice informațiile înainte de a le publica, mai ales când acestea sunt de natură să producă panică, inclusiv în rândul angajaților unor instituții.
De asemenea, vă asigurăm că, în situația în care va fi identificat un caz de Covid-19 sau un focar în rândul personalului Aparatului de lucru al Guvernului, acest lucru o să fie adus la cunoștință celorlalți angajați în mod rapid și vor fi luate toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS-COV-2", a precizat Executivul, într-un comunicat.