UPDATE: Incendiul a fost lichidat, în jurul orei 15:40. Din fericire, nu au existat victime.
La sosirea echipajelor de pompieri, după efectuarea recunoașterii, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul tip terasă, acoperit cu bitum, cu degajări masive de fum și gaze toxice în atmosferă.
Izolația de carton bituminos de pe acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 800 mp și partea superioară a izolației din polistiren a clădirii au ars.
Au fost evacuate 38 de persoane, dintre care 2 nedeplasabile.
De la sosirea forțelor și mijloacelor la locul intervenției, incendiul nu s-a propagat.
O coloană de fum negru de zeci de metri se putea vedea de la mare depărtare, din toate colțurile orașului.
„La ora 15:13, am fost anunțați prin apel 112 despre producerea unui incendiu la acoperișul unui bloc situat pe strada F.C.Ripensia, din Timișoara.
Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la fața locului 23 pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 1 cisternă, 2 autoscări mecanice și un echipaj SMURD.
Misiunea este în dinamică", transmit reprezentantii ISU Timis.
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.