În ordinul ministerului de Finanțe, publicat miercuri seară, în Monitorul Oficial, sunt enumerate instituțiile publice care au cerut și vor primi bani de salarii înainte de Paști, bani care vor fi plătiți pe 5 aprilie, potrivit Digi24. Pe poziția 49 apare ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Social, minister care nu mai există din ianuarie.
Desființarea a fost anunțată chiar de Viorica Dăncilă, pe 26 ianaurie, la preluarea mandatului.
Digi 24 a încercat să obțină un punct de vedere oficial din partea ministrului Finanțelor și/sau a ministerului pe care-l conduce, dar nu a reușit.