FOTO Lucian Bode, despre cartea electronică de identitate: Asigură garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, astăzi, startul proiectului pilot pentru emiterea cărții electronice de identitate, start dat tocmai de la Cluj, acolo unde s-a aflat alături de primarul Emil Boc și alte oficialități din cadrul primăriei. Documentul asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale. "Sunt încrezător că acest proiect pilot este deschizător de drumuri și va fi un exemplu de bună practică, la standardele de calitate si eficiență așteptate de cei care vor solicita acest nou tip de act de identitate", a afirmat ministrul, într-o postare pe contul său de Facebook.