Festivalul Perform Iași 2014 se desfășoară sub sloganul "to fringe or not to fringe" Este vorba despre un altfel de teatru, "mai fresh și mai cool", spun organizatorii, în care spectatorul urcă pe scenă și actorul coboară în sală.
Fringe-ul este un concept care a apărut prin Occident la sfârșitul anilor ’60, când trupele independente au dat reprezentanții în afara marilor festivaluri, de la Edinborough și Avignon, pentru a vorbi despre cele mai reprezentative, doar în fața impresarilor care vând producțiile acestora.
"Până acum câțiva ani mișcarea teatrală independentă nu putea susține cu un repertoriu voluminos un festival național, astăzi, însă, un festival nu poate susține întreg repertoriul acesteia", a declarat Florin Caracala, directorul artistic al Festivalului.
FESTIVALUL PERFORM Iași 2014 aduce laolaltă nume sonore ale teatrului românesc, de la actori ca Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, Ioana Păun, la regizori consacrați, cum ar fi Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, coregrafi recunoscuți, precum Vava Ştefănescu, Andreea Gavriliu, Farid Fairuz și teatrologi prestigioși, precum Oltița Cîntec, Ionuţ Sociu, Cristina Rusiecki şi tineri actori talentați.
"În condițiile apariției unor producții extrem de creative și a unor actori talentați, care nu evoluează pe scenele tradiționale ale Teatrelor Naționale, se simte nevoia organizării unei piețe a spectacolelor alternativă și invitarea unor impresari cunoscuți, dar asta la edițiile viitoare", a mai spus Caracala.
Manifestarea teatrală face parte din Campania de promovare a Iașiului pentru candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Intrarea la eveniment este liberă, anunţă organizatorii.