Cercetătorii au publicat un nou studiu în jurnalul Memory în care arată că oameni din diferite culturi ale lumii suferă de fenomenul FAB: fading affect bias. Această denumire desemnează faptul că emoţiile negative tind să dispară mult mai repede din amintirile noastre decât memorile pozitive, scrie descopera.ro.
Fenomenul FAB a mai fost studiat în trecut, dar majoritatea cercetărilor realizate se bazau pe amintirile studenţilor americani. Aşadar, nu era clar dacă acest fenomen era unul universal sau doar o ciudăţenie a acestui grup.
În acest studiu nou, cercetătorii au adus laolaltă 10 mostre colectate de la diferite grupuri de oameni din jurul lumii, de la studenţi din Ghana până la pensionari germani (cărora li s-a cerut să îşi amintească despre căderea Zidului Berlinului). În total, 562 de persoane au participat la studiu.
Participanţilor li s-a solicitat să îşi amintească un număr de evenimente din viaţa lor, atât pozitive cât şi negative. Pentru fiecare incident, participanţii au dat o notă emoţiilor pe care le-au simţit în momentul producerii evenimentului şi apoi emoţiilor pe care le simţeau în prezent când li se cerea să-şi amintească evenimentul.
Ritchie şi colegii săi au descoperit că fiecare grup cultural inclus în studiu suferea de fenomenul FAB. În toate experimentele, emoţiile negative asociate evenimentelor amintite se şterseseră mult mai tare decât emoţiile pozitive. În mod important, acest efect nu se schimba în funcţie de vârsta oamenilor, fiind un fenomen prezent de-a lungul întregii vieţi.
Autorii concluzionează că abilitatea oamenilor de a privi evenimentele din trecut printr-o perspectivă colorată „în roz” ar putea avea un rol important în sănătatea mentală, fiind posibil să ne ajute să ne adaptăm şi să trecem peste momentele dificile. „Credem că acest fenomen face parte dintr-o serie de procese cognitive care stimulează reglarea emoţiilor şi facilitează rezistenţa psihologică”, spun cercetătorii.
Citeşte mai mult pe descopera.ro.