Jandarmii mehedințeni au intervenit pentru îndepărtarea unor șerpi în municipiul Drobeta Turnu Severin.
Printr-un apel la 112, un lucrător al unei stații de verificare a autovehiculelor sesiza prezența unui șarpe în incinta instituției, potrivit Gazeta de Sud.
Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat că este vorba despre un șarpe ascuns într-o încăpere a imobilului. Șarpele a fost îndepărtat din acel loc și, ulterior, eliberat în habitatul natural.
O altă astfel de intervenție a avut loc și vineri, când un echipaj de jandarmerie a fost direcționat pe o stradă din municipiul Drobeta Turnu Severin, pentru a ridica un șarpe aflat sub un autoturism. În situații de acest gen, cetățenii trebuie să solicite sprijinul și să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele.