Acestea din urmă sperie bolnavul, care, în timp, îşi creează singur convingerea că suferă de inimă. De fapt, este suficient ca acest tip de pacient să-şi disciplineze felul de a mânca (mâncarea trebuie mestecată lent, fără grabă), să evite obiceiul de a bea frecvent băuturi gazoase în timpul mesei, să nu consume în exces alimente cu volum mare (salate sau fructe crude) sau producătoare de gaze (fasole sau mazăre uscată, cartofi, paste făinoase) şi, de regulă, durerile şi palpitaţiile dispar fără a se folosi medicamente.
Există şi dureri în zona inimii cauzate de unele tulburări vegetative, dureri care apar de regulă la oameni nervoşi, irascibili şi care se calmează, de obicei, printr-o medicaţie ce acţionează asupra sistemului nervos.
Totuşi, într-un număr mai restrâns de cazuri, durerea toracică stângă, însoţită de senzaţie de constricţie toracică, poate fi produsă de suferinţe ale vaselor coronare (arterele hrănitoare ale inimii).
Durerea mai poate îmbrăca aspect de apăsare, greutate sau de arsură, şi, în mod obişnuit, nu se rezumă doar în partea stângă a pieptului, ci poate iradia în membrul superior stâng, de la braţ până la ultimele două degete, spre mandibulă, între omoplaţi sau în ceafă.
Rareori, durerea se manifestă numai la locul de iradiere, de exemplu, în mandibulă sau în ceafă, şi aceste manifestări pot deveni nişte capcane pentru medic, care trebuie să analizeze corect şi să se orienteze şi după celelalte simptome pe care le prezintă bolnavul.
Printre acestea se numără anxietatea, frica de moarte iminentă, care determină o comportare extrem de sobră şi reţinută a bolnavului în timpul crizei. Bolnavul pur şi simplu înţepeneşte de durere şi de teamă, ceea ce a creat şi denumirea de „spectatori de vitrină“ pentru bolnavii care se opresc brusc pe stradă la apariţia crizei.
Factorii care favorizează apariţia durerii anginoase sunt efortul fizic, solicitările psihoemoţionale, prânzurile abundente, cât şi expunerea la frig. În mod obişnuit însă, se observă aşa-numita „angină matinală“, la pacienţii care părăsesc domiciliul, ieşind în frig, stresaţi să ajungă la un mijloc de transport şi să nu întârzie la serviciu.