Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a spus că a pus în discuţia Plenului posbilitatea de a-l mandata pe preşedintele Consiliului să sesizeze Curtea Constituţională cu un eventual conflict juridic de natură constituţională între puterea judecatorească şi cea legislativă.
"Am făcut o scrisoare deschisă la președintele României, pentru că are are acest atribut de a sesiza Curtea Constituțională, cu privire la conflictul juridic de natură constituțională și în același timp am solicitat membrilor CSM să reflectăm cu toții de a da mandat președintelui CSM să sesizeze Curtea Constituțională. Eu zic că e un conflict de natură constituțională. Așteptăm să vedem dacă va fi sesizată Curtea și dacă se va da o decizie", a adăugat Horațius Dumbravă.
Dumbravă a afirmat că este "inadmisibil să se întrerupă brusc cursul justiției".
"Au fost două cazuri, anul acesta, când nu s-a avizat începerea urmăririi penale și un caz în care s-a dispus netrimiterea în judecată, pentru că nu s-a dat aviz pe începerea urmăririi penale", a precizat Dumbravă.
În cadrul dezbaterilor pe această temă din Plen, fostul președinte al CSM, procurorul Oana Schmidt-Hăineală, a susținut că Parlamentul obstucționează actul de justiție prin faptul că a nu dă aceste avize. Ea a reclamat faptul că ar putea fi vorba despre un "concurs între puteri", ceea ce ar reprezenta un conflict de natură constituțională.
În urma discuțiilor, membrii CSM au decis ca sesizarea formulată de Dumbravă să fie analizată într-una dintre comisiile Consiliului.
"Deocamdată se va pune în discuția unei comisii din cadrul CSM această chestiune. Comisia va avea loc luni. Vor fi dezbateri. Vom vedea punctele de vedere ale mai multor colegi. Din câte știu eu, nu au mai fost cazuri de acest gen. Va fi o dezbatere juridică, sunt diverse opinii", a spus ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, marţi, într-o declaraţie de presă, situaţia tuturor parlamentarilor care au primit aviz împotriva începerii urmăririi penale sau arestării, despre care a spus că "reprezintă o radiografie transpartinică a corupţilor" din legislativ.
Potrivit lui Băsescu, analizând modul de reacţie a Parlamentului la astfel de sesizări privind începerea urmăririi penale, a constatat că Legislativul a refuzat să constate încetarea mandatului pentru doi parlamentari, care, prin hotărâre definitivă a ICCJ, au fost declaraţi incompatibili: Akos Mora şi Ştefan Bucur Stoica.
Şeful statului a spus că "este un număr destul de mare de parlamentari pentru care s-a cerut aprobare pentru începerea urmăririi penale şi a fost refuzată în Parlament, şi anume Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre, şi de astăzi, şi Daniel Chiţoiu, dar şi parlamentari pentru care s-a refuzat ridicarea imunităţii în vederea arestării, deputatul Cosma Vlad Alexandru şi deputatul Ion Stan".
"Este foarte interesant, şi v-aş ruga să constataţi că pentru parlamentarul auto, Coman, Parlamentul a încuviinţat imediat arestarea", a spus Băsescu, repetând numele celor pentru care nu s-a încuviinţat de către Legislativ, arestarea: Ion Stan, Cosma Vlad Alexandru, sau începerea urmăririi penale, respectiv Daniel Chiţoiu, Victor Paul Dobre, Laszlo Borbely şi Varujan Vosganian.
"Este foarte mare diferenţa de tratament, şi aş observa, este vorba de politicieni care sunt parte a sistemului corupt din Parlament. Cei pentru care nu s-a încuviinţat începerea urmăririi penale sau arestarea, sunt toţi politicieni cu ştate vechi, care fac parte din corupţia transpartinică, ce se mişcă în Parlament, cu solidaritate egală din partea tuturor. Aici este marea problemă a Parlamentului", a afirmat Traian Băsescu.
Şeful statului a continuat: "Sigur, unul ca «bietul», o spun în ghilimele, bietul, deputat auto, care nu ştia pe ce lume trăieşte şi cum a ajuns în Parlament, sistemul din Parlament s-a derobat imediat de el pentru că nu conta, ca influenţă, dar când vine vorba de domnul Cosma, când vine vorba de domnul Varujan Vosganian, de domnul Borbely, lucrurile se schimbă, sunt oameni influenţi, care la rându-le pot infuenţa voturile pentru alţi parlamentari ajunşi la necaz", a spus preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a ţinut să menţioneze că s-a ajuns "la un număr de parlamentari pentru care s-a refuzat începerea urmăririi penale sau arestarea, care deja reprezintă o radiografie transpartinică a corupţilor din Parlament".
"Facem eforturi uriaşe să deschidem porţile Schengen, pentru toţi românii şi pentru economie, parlamentarilor din majoritatea parlamentară nu le pasă", a spus şeful statului, citând din nou partidele din care fac parte cei care ayu primit avize pozitive în Parlament: "Varujan Vosganian, PNL, Laszlo Borbely, UDMR, Victor Paul Dobre, PNL, Daniel Chiţoiu, PNL, Cosma Vlad, PSD, Ion Stan, PSD".
Preşedintele a acuzat în continuare Parlamentul, arătând că, indiferent de situaţie partidelor la putere sau în opoziţie, aceştia oameni şi cei care sunt colegi cu ei în grupurile parlamentare, îi apără fără rezerve chiar făcând rău României şi discreditând statul român, ca voinţă politică împotriva corupţiei".
"Degeaba instituţiile statului îşi fac treaba, dacă deasupra lor se aşează eticheta «Lipsă de voinţă politică, în lupta împotriva corupţiei». Statul este discreditat. Asta s-a realizat şi azi cu finul Chiţoiu, care e parte dintr-un angrenaj mult mai mare gestionat de naşul Ruşanu şi cu tentacule în toate structurile fiscale şi financiare ale statului", a mai afirmat Traian Băsescu.
Şeful statului a precizat că este doar în situaţia de a constata, pentru că nu are cum să influenţeze deciziile Parlamentului, dar românii trebuie să fie informaţi, cine le face rău şi cine îi discreditează.