Aceste trăsături comune oricărei relaţii sunt: asemănări (lucruri pe care cei doi le au în comun), apropiere geografică, aspect şi personalitate plăcute, afecţiune reciprocă, satisfacerea nevoilor, atracţie sexuală, interacţiune socială, detalii din pirivirea, vocea sau postura persoanei iubite, dorinţa de a avea o relaţie, timpul care poate fi petrecut împreună, misterul.
O expunere repetată duce de cele mai multe ori la formarea sentimentelor de simpatie.Este acelaşi principiu pe care îl folosesc agenţiile de publicitate: prezintă de mai multe ori un produs şi în final acel produs va fi plăcut.
Desigur, expunerea repetată nu dă naştere unui sentiment, ci accentuează unul care există deja. Deci, asta nu înseamnă că o persoană se va îndrăgosti de un coleg pe care nu-l place, doar pentru că îl vede zilnic. Dar, dacă există o atracţie, aceasta va deveni în timp tot mai puternică.
Contează şi prima impresie, pentru că expunerea repetată va accentua aceste impresii asemeni unui bulgăre de zăpadă, iar prima impresie este esenţială mai ales când vorbim de dragoste la prima vedere.
Astfel, cei care îşi petrec tot timpul acasă şi la birou nu trebuie să se mire că rămân singuri. Locul unde petrec mare parte din timp este foarte important, pentru că acolo îşi pot cunoaşte partenerul.
Al doilea aspect esenţial: caracterul. Persoanele care au avut mai multe relaţii sunt mai sigure pe ele şi de obicei şi viitoarele relaţii vor fi bune.
Dar cei care sunt mai nesiguri pe ei tind să considere dragostea mai mult un joc, iar acest lucru duce la o relaţie conflictuală şi mai puţin intimă, spun cercetătorii, care au prezentat aceste teorii într-o carte, Falling in Love: Why We Choose the Lovers We Choose.
În privinţa asemănărilor, cercetătorii atrag atenţia că zicala potrivit căreia contrastele se atrag nu este chiar corectă. Oamenii tind să aleagă parteneri cu care au lucruri în comun.
Studiile arată că un cuplu este mai fericit şi mai compatibil dacă partenerii au cât mai multe trăsături în comun, atât în privinţa personalităţii cât şi a educaţiei, nivelului social.
Partenerii care au atitudini, comportament, temperament asemănător rămân deseori mai mult timp împreună.
Robert Cialdini, expert în tehnici de persuasiune, spune că atunci când vrei să cunoşti pe cineva este esenţial să pui accent în discuţie pe lucrurile pe care le aveţi în comun.
Din punct de vedere emoţional, oamenii sunt mai predispuşi să se îndrăgostească atunci când sunt mai emotivi, mai sensibili.
Unul din cinci subiecţi a declarat în cadrul unui chestionar că a început o relaţie într-o perioadă agitată a vieţii sale.
Emoţiile puternice, chiar şi cele negative, cum sunt cele din urma unei despărţiri sau după pierderea unei persoane dragi, îi fac pe oameni mai vulnerabili, îi determină să caute afecţiune.
Mai multe pe Descopera.ro.