S-a stins din viaţă astăzi, 7 martie 2014, la vârsta de 90 de ani, Dragoş Alexandrescu, distins reprezentant al pedagogiei muzicale româneşti, compozitor, teolog, dirijor şi bizantinolog născut la Constanţa, în 16 ianuarie 1924. scrie Radio România Muzical.
Şi-a început studiile muzicale în oraşul natal continuând cu profesori reputaţi la Conservatorul din Bucureşti, între 1948 şi 1954, unde, apoi, a devenit el însuşi cadru universitar, la Catedra de Teorie-Solfegiu.
Dragoş Alexandrescu a fost, în timp, dirijor al corului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Constanţa, psalt şi dirijor al corului Bisericii Parcul Domeniilor din Bucureşti, a fost hirotonit diacon la Huşi şi a condus Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române. A fondat şi a condus Cenaclul muzical din Constanţa între 1963 şi 1989. A fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în 2004.
Dragoş Alexandrescu a compus muzică simfonică, vocal-simfonică, de cameră şi corală. Nu puţine dintre opusurile sale au fost dedicate regiunii natale, Dobrogea.