'Cu tristețe profundă, dar mângâiați de speranța învierii, episcopul de Oradea, Capitlul catedralei împreună cu clerul diecezei și rudele anunță întoarcerea la casa Tatălui, la data de 25 mai 2016, în al 86-lea an de viață, al 54-lea an preoție și al 27-lea an de episcopat, a Excelenței Sale TEMPFLI JÓZSEF, episcop emerit de Oradea", se arată în comunicatul semnat de Böcskei László, episcopul diecezan.
Trupul neînsuflețit al răposatului episcop va fi adus în catedrala episcopală duminică, 29 mai 2016, la ora 15,00, iar la ora 18,00 va urma o liturghie la intenția arhiereului decedat, conform Agerpres.
Înmormântarea va fi celebrată în catedrala romano-catolică din Oradea în data de 30 mai 2016, în cadrul unui requiem care va începe la ora 11,00.
'Vom păstra vie amintirea episcopului nostru, iar pilda devotamentului său în slujirea poporului lui Dumnezeu ne va călăuzi în viitor. Rugăm, ca în loc de coroane să însoțim pe răposatul nostru cu rugăciune și eventual flori. Să se odihnească în pacea Domnului!', se mai precizează în informare.
Episcopul Tempfli József s-a născut la 9 aprilie 1931 în localitatea Urziceni din județul Satu Mare. Studiile Teologice le-a absolvit în anul 1962 la Alba Iulia, fiind hirotonit preot la 31 mai 1962 de către Márton Áron, episcop de Alba-Iulia. A activat în calitate de paroh la Tinca (1962 — 1979), Tășnad (1981-1990) și Oradea Olosig (1981-1990), după schimbările din decembrie 1989 fiind numit episcop diecezan de Oradea. A fost consacrat episcop la 26 aprilie 1990, desfășurând o activitate bogată pentru reorganizarea activităților pastorale și social-caritative din străvechea dieceză a Sfântului Ladislau. Începând cu data de 28 decembrie 2008 devine episcop emerit de Oradea.