Presa din Cipru scrie că poliția a găsit două valize în locul în care suspectul a declarat că a aruncat cadavrele. În acestea ar putea fi rămășițele celor două românce.
La reconstituiri, criminalul de 35 de ani a susţinut că a aruncat într-un lac toxic trei valize în care se aflau victimele sale.
Criminaliştii ciprioţi au identificat cu o cameră scufundată în adâncuri două dintre ele, care conţineau fragmente umane. Acestea au fost duse la analize pentru a descoperi identitatea victimelor. Românca şi fiica ei de 8 ani erau date dispărute încă din 2016.
Detalii cutremurătoare ies la iveală despre crima din Cipru. Câte persoane ar fi ucis bărbatul
Livia Florentina Bunea, în vârstă de 36 de ani, şi fiica ei, Elena Natalia, au dispărut din locuinţa lor din Cipru pe 30 septembrie 2016.
O persoană care le cunoștea a declarat la televiziunea de stat că la acea vreme prietenii lor au devenit îngrijorați așa că au intrat în apartamentul lor, pe care l-au găsit neîngrijit, cu vase murdare în bucătărie. Hainele celor două erau însă la locul lor, în mobila apartamentului. Nimeni nu a mai ştiut, însă, nimic de ele.
Abia acum un militar cipriot a recunoscut crima. Şi nu numai a celor două românce. A declarat că a mai omorât încă patru femei şi un copil. Potrivit autorităţilor, militarul a cunoscut cel puţin o parte dintre femeile pe care le-a ucis pe un site de anunţuri matrimoniale.